Catedrala Episcopală Sfântul Nicolae

Biserica din centrul Tulcei

În centrul orașului, la întretăierea străzilor: Frumoasă, Babadag și Progresului, vizavi de Muzeul „Delta Dunării”, se află BISERICA SF. NICOLAE, catedrala Orașului Tulcea. Construcție monumentală, în stil bizantin și în formă de cruce, domină prin măreție împrejurimile, iar în zilele de sărbătoare existența i se face cunoscută pâna la mari depărtări prin sunetul deosebit de melodios al vestitelor sale clopote, turnate în Bavaria la 1882. De peste 140 de ani, Biserica Sf. Nicolae este martora tuturor că aici, pe meleagurile dobrogene, românii au fost în număr mare, iar între naționalitațile conlocuitoare – element predominant.

Începuturile: piatra de temelie, 1862

La o dată care nu se cunoaște, dar anterioară cu mult anului 1862, în actuala curte a bisericii, pe locul unde există azi un monument comemorativ care indica locul Sfintei Mese, a fost ridicată de către credincioșii români refugiați din satul Beștepe, localitate satească înfloritoare astăzi, situată la la aproximativ 25 Km răsărit de Tulcea. Din cauza deselor incursiuni făcute de bande de răufăcători basibuzuci și într-o administrație otomană descompusă, dinaintea anilor independenței noastre naționale – 1877 – creștinii români din satul amintit și-au părăsit plaiurile natale și, pentru o mai buna siguranță, s-au stabilit în Tulcea, orășel cu o viață economică și administrativă mai organizată, care le garanta noilor veniți mai multă siguranță și prosperitate. În exodul spre Tulcea, beștepenii și-au luat cu ei bruma de agoniseală și, ca pe cele mai de preț, odoarele bisericuței lor pe care au ridicat-o din lemn pe locul unde se află astăzi Biserica Sf. Nicoale. Anul exact al construirii nu se cunoaște, cert este însă că a existat o bisericuță în care se slujea regulat, în limba româna, de către preotul Dimitrie Luca, de origine român transilvănean.

După unele însemnari ale preoților înainte slujitori la Biserica Sf. Nicolae, în anul 1862 s-a pus început construcției actualei catedrale, actul de fundație fiind pus de Mitropolitul Dionisie al Durostorului, în 1862. Din indicația ce ne-o face pisania de la intrare, se întelege că „Acest sfânt lăcaș cu patronul Sf. Ierarh Nicoale, din orașul Tulcea, s-a clădit în anul 1865, în timpul stapânirii turcești, alături de vechea bisericuță”, al cărei monument se află înca în ființă, în partea dinspre nord, de către creștinii micii colonii române. În ziua de 08-11-1877, începându-se serviciul utreniei în bisericuta veche, Prea Sfintitul Mitropolit Nichifor, arhiereu după vreme, a ridicat Sfântul Antimis și l-a dus în biserica nouă, fără să fi fost terminată sau sfințită după regulile sfintei noastre biserici ortodoxe. Se poate ca ambele date sa fie reale, considerând că în anul 1862 s-a pornit temelia, iar în 1865 era deja ridicată dar nesfințită.

Pentru început, biserica Sfântul Nicolae a fost modest înzestrată cu obiecte de cult luate din vechea bisericuță care, în ziua de 8-11-1877 a și fost darâmată imediat de un grup de credincioși, chiar în timpul când se oficia slujba cea nouă. Ctitori ai acestei frumoase catedrale sunt, fără îndoială, mai întâi toți credincioșii creștini români, însuflețiți și conduși de preotul lor de atunci Dimitrie Luca, ajutat de epitropii Vasile Nedelcu Gâsca, Manolache Sandu, și Maistrul Gheorghe P. Livdidi. Numele lor, spre eternă pomenire, a fost încrustat în piatră, pe frontispiciul bisericii, la o înalțime de aproximativ 15 m, ca o permanentă strigare și îndemn la fapte vrednice de urmat și de pomenire.

În puține cuvinte și simple, dar de o sublimă măreție, râvna și osteneala ctitorilor acestei biserici, au fost imortalizate în piatră prin aceste cuvinte: „Stăruitorii locașului Sfîntul Ierarh Nicoale: Vasile Nedelcu Gâsca, preot Dimitrie Luca, Manolsche Sandu, Gheorghe P. Livadidi, maistru Tulcea – 5 iunie anul 1865.” Din mărturia scrisă în jurnalul anului 1900 de către parohul acestei biserici – preot Zaharia Popescu – citez un fragment din care se poate desprinde atmosfera ce stăpânea sufletele tulcenilor, la acea vreme, cu privire la biserica Sf. Nicoale: „Este de însemnat că slujba a fost oprita mult timp a se face în această clădire nouă, fiind închisă de autoritățile turcești, din cauza antagonismului dintre episcopul grec Nichifor și bulgar Grigorie pentru preponderența acestor ierarhi asupra bisericii românești, precum și a pretențiilor nejustificate ale unei părți din populația străină din Tulcea, cu scop vădit de a pune stapânire pe această biserică.

Deschiderea bisericii noi și oficierea serviciului în limba stramoșească a fost dorința cea mai arzătoare a populației române și această dorință a fost dusă la îndeplinire prin gestul plin de curaj și demn de toata lauda, al mitropolitului grec – Nichifor al Dobrogei. Acesta, luând înțelegere în secret cu fruntașii populației române din Tulcea, a hotarât luarea cu forța a noii clădiri, în ziua de 8 noiembrie 1877. După oficierea utreniei în biserica veche, Înalt Prea Sfinția Sa păși în fruntea poporului, cu Sfântul Antimis, urmat de Steaguri si Sfântul Ioan, merse la noul local, rupse sigiliile de la uși și, intrând în noua Biserică, în fruntea poporului, facu sfințirea pe Sf. Masă și continuă slujba Sfintei Liturghii, conform ritualului; iar poporul, ce era pregătit din vreme cu topoare, dărâma la pamânt biserica veche.

Sub ocupație și după revenirea Dobrogei

Fapta Mitropolitului alarmă pe guvernatorul rus Belotercovici, provincia fiind încă sub ocupația rusă, care se prezentă în grabă la fața locului, amenintându-l, în public, pe Mitropolitul Nichifor cu deportarea în Siberia, pentru deschiderea forțată a Bisericii. Însă, atitudinea dârza a Mitropolitului făcu pe guvernator să cedeze în fața unui fapt împlinit astfel, populatia românească intrând în posesia acestei Biserici.”…

Biserica, la data intrării definitiv în stăpânirea românilor, era încă destul de săracă, nepictată și necesita încă foarte multe îmbunătățiri. Aceste îmbunătățiri priveau, în special, mobilierul în frunte cu catapeteasma, pictura, odoare sfinte, odăjdii, în exterior, împrejmuire, etc. În anul 1878, Dobrogea este încorporată definitiv la Patria Mamă. Cu acest prilej, Biserica Sf. Nicolae din Tulcea este vizitată de mai mulți miniștri cărora li se aduce la cunoștință, de către credincioșii bisericii, nevoile materiale ale acesteia.

Personalul administrativ al bisericii era atunci compus din: Preoții Dimitrie Luca și C. Palade; epitropi: Mihail Petrescu și Vasile S. Gâscă.

În ziua de 24 aprilie 1879 a venit autoritatea bisericească și a instalat ca protoiereu pe iconomul Gheorghe Rășcanul, care a găsit aici personalul amintit mai sus. P. C. Sa și-a ales ca biserică parohiala Sf. Nicolae, unde a activat cu multa râvnă, pentru desăvârșirea lucrului început de înaintașii săi.

La prima slujbă și, probabil și după aceea, drept catapeteasmă au fost folosite 4 icoane împărătești ce au fost așezate pe niște scânduri întinse; cele laterale erau din pânză. Pe jos era o dușumea din scândură și un mic analog ce servea drept strană cântărețului. Acesta era toată zestrea bisericii la venirea preotului Gh. Rascanu. Sfânta Masă era formată din blocuri de piatră, pe care se văd și astăzi, în latura dinspre miază-zi, probabil o fostă cruce, întrucât se află pe această bucată de piatră dăltuită o cruce și scrise cu litere slavone inițialele IS.HS. În latura de apus, de asemenea a fost așezată o piatră, probabil tot o fostă cruce, dar care a fost așezată în poziție orizontală. Nu este exclus ca aceste pietre să provină de la Sf. Masă a vechii bisericuțe, piatra fundamentală a soclului unde se află în prezent monumentul, ce indică locul Sfintei Mese de la vechea bisericuță. Preotul Gh. Rășcanu informează guvernul țării despre starea materială a Bisericii, solicitând un sprijin material. Guvernul acordă un ajutor în suma de 10.000 lei, ajutor care este folosit de Comitetul format din Pr. Palade, N. Petrescu, Manolache Popovici și Vasile Gâsca. Aceștia angajează lucrători pentru învelirea bisericii cu tablă care, pâna la acea dată, era din scândură, tencuiesc biserica în exterior, confecționează un amvon, o strană arhierească și alte două strane pentru cântăreți, catapeteasma este adusă de la o tabără militară Furceni și instalată în locul celei improvizată din scânduri.

La 1880, 1 aprilie, Biserica Sf. Nicolae este declarată și luată în întreținerea statului, cu următorul personal: îngrijitor onorific a fost numit P. C. Sa Ec. Gheorghe Rășcanu și cei doi preoți Costache Palade și Zaharia Popescu, diaconul Ioan Brudiu, retribuiți cu câte 120 lei lunar, 2 cântareți cu câte 100 lei și doi paracliseri cu câte 60 lei. În anul 1893 a fost declarată biserică parohială, având 3 preoți, 1 diacon, 2 cântareți și 1 paracliser. Epitrop ales Mihail Petrescu și numit de guvern D-l Ioan Drenea. Aspectul edilitar general al Bisericii se prezenta, la acea data, ca și astăzi.

Arhitectura

Construcție înaltă, de aproximativ 30 m, în formă de cruce, stil bizantin cu trei turle, două așezate în față, iar a treia mai mare, în centru. Construcția este din piatră și caramidă, tencuită în exterior, învelită cu tablă galvanizată și pictată în interior în ulei. Tavanul este format din 15 bolți, sprijinite pe 8 stâlpi masivi, din caramidă și piatră. Pictura în stil renascentist a fost executată în 1905-1906, de pictorul – profesor D. Marinescu, de la școala de Arte Frumoase din București. Suprafața construcției este de 476 mp.

În anul 1867, mergând spre Constantinopol, cu vaporul pe Dunăre, pentru investitură, fostul rege Carol I s-a oprit la Tulcea, în urma invitației ce i s-a facut de către Matesatiful de atunci al Dobrogei, Ismail Pașa care locuia în Tulcea. Cu această ocazie, Carol I a vizitat și Biserica Sf. Nicolae, care era pe atunci în construcție, aproape pe terminate. Înțelegând nevoile în care se afla, a donat bisericii un potir din metal comun, alb, o steluță și un disc, precum și 100 de galbeni, în numerar.

Reparațiile din 1897 și pictura

Prin anul 1897, preot paroh fiind N. Gheorghiu, i s-au facut Bisericii Sf. Nicolae, reparații radicale, de către guvernul român, prezidat de Dimitrie Sturza și continuat de guvernul G. Cantacuzino. Suma cheltuită cu acest prilej a fost de 63.000 lei investită în urmatoarele lucrări: învelitul cu tablă, reparația pereților în interior și zugravitul lor cu chipuri de sfinți. Redăm, mai jos, un fragment din însemnarea făcută într-un registru de preotul Vasilian, fost paroh al Bisericii. Aratând că în Biserică s-a facut slujba așa cum o deschisese Mitropolitul Nichifor, însemnarea precizează: „În felul acesta s-a slujit în ea pâna în 1897, când a fost închisă în vederea restaurării și înzestrării ei cu tot ce trebuia. Trebuie știut că în afara de câteva icoane de lemn, nu avea nici o pictură.”

„În anul închiderii a fost însărcinat de către ministerul Cultelor la pictarea bisericii, marele nostru pictor ștefan Luchian, secundat de Artachina și nu au fost dus lucrarea la bun sfârșit de vreme ce fondurile puse la dispoziție de Minister nu erau suficiente și nici plătite la vreme.”

„și așa cu pictura neterminată, în anul 1900, la 29 Mai, biserica a fost redeschisă și sfințită după toate regulile canonice, de Episcopul de mai târziu, Mitropolitul Partenie Clinceni.”…

Tot în cazul repararației ce i s-a făcut în anul 1897 au mai fost executate catapeteasma, din lemn de stejar, două iconostase mici, două strane pentru cântareți, tot din stejar, și strana pentru credincioși, cu 46 de locuri, de asemenea lemn de stejar. Din enumerarea acestor obiecte, însemnarea preotului Zaharia Popescu pare să fi omis amvonul, care este tot din stejar și poartă, întru totul, toate caracteristicile obiectelor descrise mai sus. Pardoseala toată este executată din mozaic. Icoanele Catapetesmei au fost lucrate de către pictorul – profesor D. Marinescu din București, care a executat întreaga lucrare între anii 1905 – 1906. Iată ce spune mai departe, în însemnarea sa preotul Ioan Vasilian: „Pictura Bisericii a fost facută în întregime în 1905-1906, de pictorul D. Marinescu, profesor din București, sub păstoria Episcopului, mai apoi Mitropolit Pimen Georgescu… Spre nenorocul nostru, noul pictor a distrus tot ceia ce pictase ștefan Luchian, acoperind cu vopsea totul, sub motiv că tot ce pictase Luchian era de proastă calitate.”…Motivele decorative au fost executate de meșteri aduși special din Munchen.

Lucrări din secolul XX

În vara anului 1923 s-a împrejmuit curtea bisericii cu gard de piatră și grilaj din zăbrele de lemn de brad, care dăinuiesc și astăzi. Costul acestei lucrări a fost de 240.000 lei, suportată de Primăria Orașului Tulcea.Tot în acest an au mai fost executate lucrări de reparație la clădirea bisericii, vopsindu-se turlele, ușile, ferestrele, tencuiala, curtea nivelată de tranșeele făcute de trupele de ocupație bulgare, din primul război mondial, lucrări ce au costat suma de 37.500 lei. În anul 1934 s-a pus parchet pe jos, în locul mozaicului, a fost confecționat dulapul pangarului și s-a reparat și vopsit împrejmuirile bisericii. Redau, mai jos, o însemnare de pe pagina Penticostarului tiparit la 1848, facută de cântărețul bisericii – Popa Sandu.

„În ziua de 2 Mai 1939 a început punerea parchetului în aceasta Sfântă Biserică. Întâi s-a pus o dușumea oarbă, iar deasupra parchetul. Tot acest material a fost adus de mine și achitat, de la Galați cu mașina, și a costat 80.000 lei. Iar în ziua de 10 Mai 1939 s-a inaugurat spre a noastră a tuturor bucurie. Banii 100.000 au fost donați de D-l M. Moruzov.” O nouă spălare a picturii s-a făcut în anul 1955-1956 sub Par.I. Popa paroh. În anul 1961 s-a făcut, de asemenea, reparație în exteriorul bisericii constând din: tencuieli, văruit interior biserică, vopsitul ușilor, ferestrelor, etc., sub pastorația Preotului Nicolae Ionescu, paroh.

Odoarele și clopotele

Biserica Sf. Nicolae din Tulcea dispune de un important număr de obiecte de valoare (metale prețioase), cu valoare istorică și artistică. Menționăm o parte din acestea: o Sf. Evanghelie, ediție 1888, îmbrăcată în întregime în argint, donată în anul 1916, Sf. Vase (Potir, disc, etc.) toate confecționate din argint și donate bisericii de diferiți credincioși evlavioși; un număr important de cărți de cult, unele de proveniență grecească, altele slavone, iar altele tipărite la noi (Neamț, Buzău, Chișinău, București) din rândul cărora cităm: Orologiu Mare (Orologion Mega), tipărit în anul 1775 la Veneția în limba greacă; Catapeteasma, amvonul, stranele cântareților, tronul arhieresc, toate executate în chip desăvârșit, sculptura în lemn de stejar care, în ansamblul tuturor celorlalte obiecte de cult, constituie podoabe și fața Bisericii Sf. Nicolae din Tulcea, obiectul preocupărilor noastre în acest scurt istoric. De asemenea, nu pot fi trecute cu vederea cele două „clopote cu sunetul deosebit de melodios” turnate în 1882, în Bavaria, în localitatea MENINGHEN – prin intermediul comerciantului URLIK Weibl din Brăila, Geburtig. Aus. Baiern Bejteler. Făcut în zilele M. M. L. R. R. Carol I, Elizbeta, a Prea Sfințitului Episcop Iosif Georgianu al Eparhiei Dunărea de Jos, pentru Biserica Ortodoxă Sf. Ierarh Nicolae din Tulcea, Prefect al Județului Paul Stănescu, cu cheltuiala tuturor binevoitorilor creștini, prin stăruința comitetului instituit pentru acesta sub prezidenția Protoiereului Gh. Rășcanu, Membrii: Vasile Sotirescu – primarul orașului, Ioanovici – directorul prefecturii, căpitan Ionescu Reg. III (infanterie) anul 1882.

Pe fiecare clopot se află turnată stema provinciei Dobrogea (2 delfini).

Astăzi

Catedrala a fost resfințită la data de 6 decembrie 2009 de către Preasfințitul Părinte Visarion înconjurat de un numeros sobor de preoții și diconi.

În prezent la Biserică slujesc preoții: Parohul Herța Bogdan și Preotul Ion Nicolae Sorin.